Ce rezoluție trebuie să aibă fișierele trimise?

Recomandăm o rezoluție mare (între 200 – 300 dpi, pixel/inch), cu dimensiunea maximă de 8000 de pixeli pe latura mare.

Ce formate de fișiere puteți printa?

Formatele acceptate sunt .jpg/.jpeg, .tiff (necomprimat), .psd, .bmp; la 8 bits/channel.

Cum trebuie denumite fișierele?

Numerotarea se va face în ordine crescătoare începând cu 01.jpg, și continuând cu 02.jpg, 03.jpg, 04.jpg, etc

Ce profil de culoare ar trebui să aibă fotografia?

Pentru printurile pe laboratorul foto Noritsu, profilul de culoare este sRGB(modul de culoare RGB, NU CMYK).

Pe ce fel de hârtie printati?

Putem printa pe hârtie mat raster (silk), mat clasic, lucioasă sau metalizată (Kodak Endura sau Fuji Crystal); fiecare rolă de hârtie este calibrată înainte de printare.

Culorile vor fi aceleași că pe monitorul meu?

Culorile pot să difere de la monitor la monitor, în funcție de setări și dacă este calibrat monitorul dumneavoastră.

Cum se realizează albumele?

Legarea albumelor se face pe un utilaj specializat prin tehnologia de lipire la cald, net superioară celei mai larg utilizate de lipire la rece. Acest sistem de lipire conferă albumelor o calitate deosebită și rezistentă în timp. Coperțile sunt lucrate manual folosind materiale de cea mai bună calitate.

Care este dimensiunea exactă de realizare a colajelor?

Dimensiunea colajelor o regăsiți în oferta de preț. Dacă doriți un template pentru anumite dimensiuni, vă rugăm să ne contactați. Foarte important este să luați în considerare o margine de siguranță de maxim 5 mm, unde să nu introduceți text sau grafică ce poate fi tăiată la finisarea albumului.

Ce tipuri de coperți puteți realiza la albume?

Coperți fotografice (softcover, hardcover, cu canvas), coperți din diverse materiale textile (pânză satinată CTB), coperți din piele naturală importată din Italia, piele regenerată sau imitație de piele (piele ecologică).

Coperțile din piele/imitație se pot personaliza cu scris?

Se pot inscripționa (grava) pe album numele și data sau diferite modele grafice prin tehnologia laser (grafica mai complexă poate fi trimisă în format .psd sau corel, aceasta realizându-se CONTRA COST, începând de la 5 lei/cm2), sau se mai poate embosa cu timbru sec sau folio (cu folie aurie sau argintie). Dacă aveți o grafica specială, de ex. sigla firmei, se poate confecționa o matriță cu care se embosează toate albumele dvs, personalizându-le astfel (acest lucru se poate face CONTRA COST – prețul unei matrițe începe de la 250 de lei, în funcție de complexitate).

Cum pot face o comandă?

Comandă se poate face prin utilizarea unui site de transfer (www.wetransfer.com). La trimiterea comenzii prin site-ul de transfer, vă rugăm să completați formularul de comandă cu toate detaliile pentru a nu exista probleme în realizarea comenzii.

Ce trebuie menționat când se face o comandă?

Când se face o comandă trebuie completată formularul de comandă separat pentru fiecare album în parte. Vă rugăm să completați formularul de comandă cu mare atenție, menționând toate detaliile (de ex: tipul hârtiei, formatul albumului, tipul de copertă, etc.).

Care este termenul de execuție al comenzii?

Termenul de execuție al comenzilor este de 2-5 zile, în funcție de numărul de comenzi din momentul preluării comenzii și de complexitatea coperții albumului comandat. Fiecare client va fi primi un e-mail de confirmare cu detalii despre comandă, cum ar fi suma de plată și data la care va fi gata comanda.